Atelierul online “Cum comunicăm subiecte dificile”, susținut de Georgiana Ilie, senior editor la Decât o revistă, a adus împreună 15 ONG-uri finanțate prin Fondul pentru Inovare Civică. Discuția, care a durat mai bine de 2 ore, a pornit de la un exercițiu simplu – acela de a verbaliza o nevoie, însă a continuat prin căutarea unor răspunsuri la întrebări specifice, ce țin de comunicarea unor cauze sensibile: copii aflați în vulnerabilitate extremă, salvarea/întreținerea spațiului public, implicare civică, sistemul de educație, ce lipsește din sistemul de protecție a copilului, relația autorități – comunități vulnerabile etc.

Georgiana Ilie face parte din echipa DOR din 2009, unde scrie, editează și se ocupă de partea financiară a organizației alături de echipa de management. Scrie cu precădere despre sistemul de urgență – despre moartea primului pompier din București, despre cât de pregătiți suntem pentru cutremur, despre leadershipul din starea de urgență. Reportajul ei din 2017, Cutremur în orașul vulnerabil, continuă să fie citit și astăzi.

Încă o dată, la fel ca în cazul atelierului susținut de către Cristi Lupșa (detalii aici) am realizat că organizațiile participante îți doresc lucruri similare: să fim în siguranță, sa fim eficienți în ceea ce privește relația cu beneficiarii, să știm să spunem povestea organizației pentru a asigura transparența cerută de către donatori.

Dorințele noastre, ca indivizi și ca organizație, sunt similare cu ale oamenilor cu care lucrăm. Așadar, este ușor să găsim o cale de comunicare cu stakeholderii noștri, pentru că împărtășim umanitate. Un exercițiu care s-a dovedit a fi de mare folos este răspunsul onest la aceste întrebări:

Chiar dacă plecăm uneori cu un gând – anume că a noastră este cauza cel mai greu de comunicat, este important să nu uităm că fiecare poveste pe care o spunem trebuie să fie răspunsul la întrebarea “Cum să-mi trăiesc viața”. Oamenii caută instinctiv puncte de legătură între fiecare poveste auzită și viața lor, iar în comunicare ajută să ne punem în locul lor și să răspundem la întrebarea Mie ce-mi iese, cu ce soluție/emoție rămân dacă mă implic în această cauză?

Fiecare poveste trebuie să fie răspunsul la întrebarea “Cum să-mi trăiesc viața?” Ira Glass

Astfel, este important să dăm soluții pe lângă a spune o problemă, să oferim un pas concret care să împuternicească cititorul. Ce instrumente concrete pot oferi, ce soluție pentru viața lor?

Atelierul a căutat să răspundă la întrebări ce țin de comunicarea unor cauze sensibile: copii aflați în vulnerabilitate extremă, salvarea/întreținerea spațiului public, implicare civică, sistemul de educație, ce lipsește din sistemul de protecție a copilului, relația autorități – comunități vulnerabile etc.

Iată câteva idei:

• În ceea ce privește detalierea unor persoane vulnerabile, în loc să “exploatăm” această vulnerabilitate, care poate fi temporară, este recomandat să găsim acele cârlige care să ajute  oamenii cu care vorbim să își aducă aminte cum s-au simțit chiar ei într-o situație de vulnerabilitate, fără a le atinge însă demnitatea (exemplu: Îți aduci aminte mirosul de nou, bucuria de a avea rechizite noi în prima zi de școală? Poți oferi același sentiment..)
• Generați emoții pozitive astfel încât oamenii să simtă apropierea față de cauza respectivă
• Când oamenii dau din furie, din milă, nu sunt emoții constructive, iar așteptarea va fi să se rezolve problema, fără să înțeleagă simptomul și imaginea de ansamblu
• Este important să dozăm mesajele și încărcătura emoțională pentru a nu apărea un efect de saturare
• Este mult mai ușor să vorbim, chiar și când vorbim despre dizabilitate, despre ce avem în comun.

Este mult mai simplu să construim poduri cu lucrurile pe care le avem în comun. Căutați mereu ce aveți în comun cu cei cărora vă adresați, nu ceea ce vă desparte. Georgiana Ilie