DEZVOLTAT DE:                              SPRIJINIT DE:

POVEȘTI DE SUCCES: ASOCIAȚIA INSTITUTUL DE CERCETARE FĂGĂRAȘ

Institutul de Cercetare Făgăraș a dezvoltat până acum cercetări despre oamenii plecați în străinătate și dorința lor de implicare în comunitate, educație, migrație sau tehnologie. Prezența organizației în Făgăraș, precum și a altor organizații relevante, transformă orașul într-un caz fericit în România, din punct de vedere al implicării civice. Sunt din ce în ce mai mulți tineri care vor să facă voluntariat și se implică în nevoile comunității.

Cu ajutorul Fondului pentru Inovare Civică, organizația implementează timp de un an programul „Research is cool and useful”, program ce va testa un model de implicare civică bazat pe evidență și gândire critică. Ștefan Cibian, de la Institutul de Cercetare Făgăraș ne explică cum modelul „Research is cool and useful” folosește experiența de cercetare ca să susțină implicarea civică a tinerilor. În România, tinerii au puțin acces la o educație bazată pe cercetare. În acest context, cercetarea aduce capacitatea de a analiza critic, abilitatea de a construi un argument, abilitatea de a gândi și scrie pentru segmente de public diferite și un nivel crescut de a observa lucrurile din jur. Toate aceste lucruri stau la baza implicării civice.

Organizația folosește contextul cercetării pentru a construi aceste aptitudini și pentru a le implementa cu impact. Tinerii trebuie să învețe să reacționeze dincolo de impulsul emoțional și să observe, prin cercetare, problemele din jurul lor. De aceea, programul implică 12 participanți interesați de implicare civică din zona Făgărașului și 7 voluntari. Timp de un an, ei vor explora partea de cercetare și vor învăța pașii concreți și metodele pentru a realiza o cercetare. După acest curs, fiecare își va alege o temă de cercetare bazată pe nevoile din comunitate și va realiza o lucrare bazată pe această nevoie.

Organizația își dorește să genereze dialog pe tema problemelor din comunitate, implicând factori de decizie locali și locuitori din Făgăraș. În urma cercetării, tinerii vor genera, alături de comunitate, soluții pentru rezolvarea problemelor civice. Mai mult, prin aptitudinile pe care și le vor dezvolta, ei se vor implica activ, pe termen lung, în comunitate.

Programul a luat naștere în urma identificării a două probleme majore. În primul rând, în România accentul pe cercetare e pus foarte puțin – „Trăim, dar nu înțelegem de ce ni se întâmplă”, e de părere Ștefan. Practic, nu există nici interesul instituțiilor publice de a investi în cercetare, nici al oamenilor de a întreba sau de a cerceta. În al doilea rând, accentul proiectului este pus pe oameni, cu intenția de a-i familiariza asupra problemelor din comunitate și asupra modului în care se pot interesa și pot reacționa la aceste probleme.

Pentru Ștefan Cibian, inovarea civică înseamnă abilitatea cetățenilor și a comunității de a fi cât mai eficienți și de impact în a transforma ideile bune în rezultate benefice pentru locul în care trăim. Pentru Institutul de Cercetare Făgăraș, cercetarea dă putere tinerilor de a explora, de a găsi răspunsuri și de a se dezvolta ca indivizi, într-o comunitate sănătoasă.

Proiectul „Research is cool and useful” al Institutului de Cercetare Făgăraș este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România și Ursus Breweries (www.inovarecivica.fdsc.ro).