#ONGprezent! vorbește despre provocările cu care ONG-urile din România se confruntă în această perioadă. Despre soluțiile și inițiativele pe care le-au pornit pentru a trece cu bine de ea, atât pentru angajații și voluntarii lor, cât mai ales pentru benefiarii pentru care lucrează.

Stiri.ong și Fondul pentru Inovare Civică publică o serie de interviuri cu organizații mari și mici, din toate domeniile de activitate, de la oraș sau din mediul rural, de peste tot din țară. Vrem să ne ținem la curent și să ne inspirăm unii pe alții, să ne sprijinim și să ne unim forțele, dacă e nevoie. Să fim prezenți, atenți, să avem grijă și să contribuim cu cât putem la eforturile pe care le fac autoritățile publice, mediul privat, mediul academic și mass media în aceste zile.

Radu Meiroșu

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie

Grantee Fondul pentru Inovare Civică

Cum este tranziția către „noul normal" generat de pandemia COVID-19? Ce schimbări au intervenit în organizație sau în relațiile ei cu alte organizații sau parteneri?

În general, o organizație neguvernamentală trăiește din probleme, trăiește în fiecare zi o „criză”. Și atunci poți să spui că este mereu într-un moment T0, care înseamnă mereu o problemă de la care pleacă și pentru care încearcă să găsească soluții. Ce vreau să spun este că ce se întâmplă acum nu este diferit de ce face în general un ONG. Iar pentru o organizație mai mică, lucrurile sunt și mai „firești”, pentru că un astfel de ONG trăiește și cu probleme, nu doar din probleme. E într-o neliniște continuă, care poate îi dă mai multă agilitate. Cred că o organizație neguvernamentală ca cea din care fac parte are și „suferințe”, dar și un vocabular activ în zona inovării. Cuvintele pe care le tot auzim astăzi, „resetare”, „readaptare”, „reinventare”, ne sunt destul de familiare. Despre parteneriate, cel mai mult te bucuri când vezi că bați la o ușă, ți se deschide și ești invitat înăuntru. Ca și în relațiile dintre oameni însă, relațiile de parteneriat sunt bune și țin atunci când sunt sincere, se bazează pe onestitate.

Care sunt provocările cele mai mari pe care le aveți acum și cum le abordați?

Provocările sunt mai mult dileme, sunt întrebări despre ce e bine, cum e (mai) bine. În cazul Grupului de Educație și Acțiune pentru Cetățenie, provocarea ține de deciziile pe care le iei, balanța dintre a supraviețui ca organizație și a supraviețui ca om care muncește într-o organizație. Și atunci trebuie să iei decizii tu cu tine, stai cu tine, te întrebi dacă ce faci tu e bine, dacă nu cumva poate face rău. Dacă o organizație este pentru oameni, atunci trebuie să iei decizii pentru tine și oamenii cărora ar trebui să le faci bine, pe care ar trebui să-i ajuți. Problema acum este că cei cărora vrem să le facem bine sunt oameni mai în vârstă. Și cum faci în aceste momente să fie bine pentru ei, care sunt mai expuși, și în același timp și pentru tine? De oprit, nu poți să te oprești, de îmbrățișat nu ne putem îmbrățișa. Trebuie să fie și ei bine, trebuie să fii și tu bine. Până la urmă, trebuie să iei în calcul toate riscurile, ONG-urile asta fac, nu e o chestiune de noroc, ci de cunoaștere a fiecărei fațete a realității.

Ce activități sau inițiative pregătiți pentru perioada următoare?

În 2014, ne-am găsit un drum, odată cu proiectul „Visele Bătrânilor”, finanțat prin Fondul pentru Inovare Civică. Și de atunci am mers pe acest drum împreună cu seniori și tineri. Deci ce vom face va fi să continuăm ce am început. Am integrat toate aceste proiecte, Senior Karaoke, Seniori activi pe piața muncii, Comunitatea seniorilor pricepuți, Visele Bătrânilor, Revista Seniorul, într-un program care să-i facă pe oameni să se simtă mai bine și să se înțeleagă mai bine. Deci, asta vrem să facem, să întărim programul Seniorul.ro, și atunci vom bate la toate ușile care apar în cale. 

Cum consideri că ne putem sprijini reciproc, în următoarea perioadă, noi între noi, ca ONG-uri, sau noi cu alți actori din comunitate - mediul privat, sectorul public etc.?

Nu știu dacă e răspunsul așteptat: uitându-ne cred la alergarea de ștafetă din sport, în care efortul individual al atletului e pentru performanța colectivă. Îmi place comparația cu alergarea de ștafetă, pentru că fiecare alergător fuge de rupe pământul, dar nu o face singur, că obosește și pierde toată lumea. Până la final, bățul de ștafetă e predat din mână în mână fiecărui coechipier, fiecărui om. Pot fi oamenii din ONG, din comunitate, voluntarii, pot fi ONG-urile, companiile, instituțiile publice. Se spune că dacă vrei să ajungi repede, alergi singur, iar dacă vrei să o faci și bine, alergi în echipă. Uneori preferăm să alergăm singuri, uneori poate e mai comod, e mai simplu, nu te complici, nu cunoști, nu ai încredere. Dar măcar să ne dăm o șansă și, așa cum ziceam, să-i invităm pe toți care bat la ușă.   

Ce mesaj ai avea de transmis publicului CIF?

Mă gândesc mereu la relațiile dintre oameni și aș spune că ONG-urile, ca și oamenii, nu sunt făcute să fie singure.