DEZVOLTAT DE:                              SPRIJINIT DE:

Componenta ENERGIE

Şase inițiative pentru îmbunătățirea accesului la energie sunt finanțate în acest an cu peste 345.000 de lei prin Fondul pentru Inovare Civică, inițiat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Fondul pentru Inovare Civică sprijină soluţii sau modele de implicare a oamenilor pentru dezvoltarea comunităţii. Aproximativ 20 de organizaţii neguvernamentale din România pot beneficia de 60.000 de lei finanţare pentru proiectele lor în cadrul programului în fiecare an.

Începând cu 2016 a fost lansată o nouă componentă a programului, numită „Mobilizare civică în vederea accesului îmbunătățit la energie”, în parteneriat cu Enel România. Enel România sprijină Fondul pentru Inovare Civică cu peste 380.000 lei, suma fiind destinată în special finanțării proiectelor din cadrul acestei componente.

În cadrul primei runde de finanțare pentru componenta „Mobilizare civică în vederea accesului îmbunătățit la energie”, în 2016 au fost derulate cinci proiecte. În anul 2017 au fost înscrise în competiție 42 de idei, de la proiecte educaționale și campanii ce îndeamnă la consum responsabil, la proiecte vizând identificarea de surse alternative de energie, iar șase dintre acestea au fost selectate pentru a primi finanțare.

 

 

Cele şase proiecte selectate se desfășoară începând de anul acesta până în primăvara anului viitor:

1. IT Center for Community Solutions va promova un comportament responsabil de consum energetic şi va contribui la creşterea transparenţei datelor despre consumul energetic al 20 de instituţii publice beneficiare prin dezvoltarea unei platforme IT&C de date deschise ce va oferi societăţii civile şi publicului larg posibilitatea de a monitoriza şi evalua eficienţa consumului electric. Pentru început sunt vizate 20 de instituţii publice din Bucureşti, Ilfov şi Alba Iulia, ulterior această metodă putând fi replicată şi în alte regiuni. 

2. Asociaţia Institutul pentru Politici Publice va implementa un proiect care contribuie la creşterea accesului la soluţii clasice sau alternative privind energia pentru comunităţile din mediul rural. 60 de autorităţi locale rurale şi cetăţenii din aceste localităţi (judeţele Arad, Hunedoara, Timişoara, Caraş Severin, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea) vor beneficia de informaţii privind principiile după care trebuie să identifice soluţiile energetice cele mai bune.

3. Funky Citizens va derula un proiect pentru creşterea gradului de implicare a bucureştenilor în realizarea unei politici locale responsabile privind energia Capitalei. Pentru ca aceasta să fie asigurată eficient şi echitabil, va fi cartografiat consumul de energie şi se vor oferi soluţii participative de eficientizare a politicii locale de subvenţionare pentru consumatorul casnic precum şi sprijin în accesarea soluţiilor deja existente.

4. Proiectul Asociaţiei Arhipera vizează informarea şi educarea populaţiei din 11 localităţi rurale din judeţul Călăraşi în vederea adoptării de soluţii alternative pentru producerea electricităţii în zonele neelectrificate şi încurajarea unui comportament responsabil al utilizatorilor în zonele electrificate. În fiecare dintre satele incluse în proiect vor fi mapate zonele neelectrificate precum şi cele mai apropiate surse de electricitate. Totodată, va fi realizat un prototip funcţional în măsură să genereze electricitate pentru familiile care nu beneficiază de curent electric şi nu dispun de mijloacele financiare pentru conectare la reţeaua de electricitate.

5. Asociaţia Grup de Acţiune Locală Berceni își propune creşterea gradului de termoizolare a locuinţelor din mediul rural (judeţul Ilfov) prin creşterea gradului de informare a locuitorilor referitor la termosisteme eficiente, pierderi de energie ale propriei locuinţe (este vizată o campanie de termoscanare a 200 de locuinţe), precum şi prin promovarea unui comportament responsabil al utilizatorului de energie.

6. Organizaţia Experts for Security and Global Affairs va derula o campanie de informare cu privire la drepturile proprietarilor de locuinţe noi şi a obligaţiilor dezvoltatorilor de a vinde locuințe racordate la utilităţi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Proiectul vizează şi crearea unui spaţiu de dialog între proprietarii de locuinţe noi, dezvoltatori şi furnizori de servicii.

Detalii despre proiectele finanțate prin Fondul pentru Inovare Civică se găsesc pe fdsc.ro.

Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Raluca Teodor, coordonator Fondul pentru Inovare Civică, 0757.579.184, raluca.teodor@fdsc.ro

 

 

***

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, advocacy pentru construirea unui mediu favorabil, sprijinirea actorilor societății civile incluzive și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. 

Fondul pentru Inovare Civică (CIF) este un program de finanţare dedicat organizațiilor neguvernamentale lansat de către FDSC în 2012, cu susţinerea Trust for Civil Society în Central and Eastern Europe şi sustinut de donatori privaţi din România (Enel România, OMV PETROM şi Raiffeisen Bank). Începând cu 2015, programul se derulează în parteneriat cu Romanian-American Foundation, care s-a alăturat FDSC în efortul de a încuraja comunităţile să îşi contureze propriile modele pentru dezvoltare şi implicare civică. Programul sprijină iniţiative care au potenţialul să schimbe mentalitatea tradiţională şi să dezvolte spiritul civic. Status quo-ul local, regional sau chiar naţional poate fi schimbat atunci când cetăţenii se implică şi acţionează coordonat pentru apărarea intereselor lor şi ale comunităţilor din care fac parte.