DEZVOLTAT DE:                              SPRIJINIT DE:

POVEȘTI DE SUCCES: ASOCIAȚIA CULTURAL EDUCATIVĂ AMBASADORII PRIETENIEI

 

Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Se zice că fiecare casă spune o poveste. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi până la perioada interbelică, am descoperi un Târgoviște boem, plin de case boierești cu o arhitectură superbă, trăsuri și seri elegante. Dacă mergem și mai în spate, pe vremea când orașul era capitala Țării Românești, descoperim un palat impresionant, grădini frumos amenajate și o biserică mare domnească. În 2019, soarta majorității acestor importante clădiri este una incertă. Lăsate în paragină sau restaurate prost, ele nu mai amintesc deloc de grandoarea pe care le aveau acum sute de ani.

Aici, inovarea civica a început dintr-o supărare, atunci când un hotel a obținut autorizație de construcție în zona istorică. Corina Leca făcea parte la vremea respectivă din Consiliul pentru Transparență Locală și, din cauza faptului că nu a putut schimba decizia, a aplicat la CIF cu proiectul „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! – Lobby și advocacy în Cetatea Târgoviștei”.

Proiectul e unul curajos, care și-a propus să facă oamenii din oraș să fie mai atenți și să acționeze asupra imensului patrimoniu din Târgoviște, atrăgând atenția autorităților asupra acestor probleme. Concret, proiectul a format o echipă de 90 de elevi și specialiști în domeniul patrimoniului care împreună au făcut lobby pentru conservarea clădirilor din centrul istoric. Copii și-au dat seama că ei sunt cei care trebuie să poarte mesajul responsabilizării: au condus, cu prilejul zilelor orașului, tururi ghidate în care au prezentat istoria mai multor case de patrimoniu, au mobilizat colegi și prieteni, au scris articole în presa locală și au organizat un flashmob în fața Consiliului Local. Corina Leca e modestă când prezintă rezultate proiectului, dar munca echipei sale timp de 12 luni, nu este deloc una neglijabilă.

 

 

E greu să schimbi o comunitate și să o responsabilizezi într-un timp atât de scurt. Elevii simt că nu au încă puterea să negocieze cu autoritățile, dar până acolo, au reușit să iasă în comunitatea lor și tragă un semnal de alarmă. Cu uneltele și informațiile primite în cadrul întâlnirilor, ei au mers deja în locuri publice și le-au explicat oamenilor „de ce”. Teatrul Municipal „Toni Bulandra” le-a permis să vină la spectacole și să le vorbească spectatorilor despre importanța salvării patrimoniului. Mai mult, sediul ANAF din Târgoviște a montat un banner de 6 metri care susține inițiativa. Oamenii au primit bine mesajele tinerilor și ușor-ușor, ele s-au propagat la nivelul comunității.

 

 

Energia i-a făcut pe locuitorii din Târgoviște să se alăture, unul câte unul, proiectului. Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei a crescut proiectul organic, atingând reprezentanți din administrația publică, dar și oameni simpli. Chiar actorii teatrului au produs câteva video-uri despre casele uitate ale orașului.

 

 

Pe foaie, proiectul din Târgoviște s-a terminat. Dar acum, au început ecourile. Noi specialiști s-au alăturat echipei și au apărut noi idei de acțiune. Corina Leca își continuă misiunea, merge și caută proprietarii caselor de patrimoniu, le spune poveștile și îi coalizează. Crede că Târgoviște și lunga sa istorie merită mult mai mult.

Pentru Corina Leca și pentru Târgoviște, inovarea civică e un proces lung, dar care, în toate punctele sale, omul trebuie să fie co-autor, co-inițiator, co-producător, nu doar un simplu consumator. Mentalitatea acesta pornește din școală, unde profesorii au trebuit să combine eficient educația clasică cu cea non-formală.

 

 

Proiectul „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei” este derulat de Asociația Cultural-educativă „Ambasadorii prieteniei”.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation, sprijinit de Enel România, Raiffeisen Bank și Ursus Breweries.